Ca în fiecare an Ziua Justiției 2023 a fost întâmpinată de Uniunea Juriștilor din Romania cu o conferință cu tema: PROVOCĂRILE
DREPTULUI ÎN LUMEA CONTEMPORANĂ – impactul asupra profesiilor juridice. Invitatul de onoare al evenimentului a fost domnul dr. Marian ENACHE președintele Curții Constituționale a României, care a fost distins cu un premiu de excelență din partea organizației noastre.

Evenimentul a avut invitați de marcă ale căror discursuri le regăsiți în continuare:

DISCURSURILE INVITATIILOR:

Discursul Domnului Prof.Univ.Dr.Av. Ioan CHELARU

– Președintele Uniunii Juristilor din România –

Mit si realitate in dreptul contemporan. Evolutie si perspective!

Denunțul Rațiunii și Ideea fără purtător

„A fi liber nu inseamna sa poti face ce vrei, ci sa ai dreptul sa faci ceea ce trebuie.” (Karol Wojtyla)

Mi-am păstrat, de peste 50 de ani, obiceiul, nu știu dacă neapărat bun, de a lua pulsul știrilor la prima oră a zilei. Când sunt în București, ador să frunzăresc ziarele, dar mă consolez din ce în ce mai des  cu presa on-line. Recent mi-au căzut ochii pe un sondaj de opinie în care întrebarea esențiala era: „va profita România de Inteligența Artificială ca să își dea restart la educație”? Asemenea sondaje consultative se fac pe diverse teme, dar surprinzător la acesta era maniera datului de fapt al chestiunii. Nici nu se punea problema oportunității inteligenței artificiale, ci doar dacă vom ști să profităm de ea. Din punctul meu de vedere, întrebarea ar fi fost corectă dacă suna în modul următor: „credeți că este oportună Inteligența Artificială pentru reforma educației?” –  și ar fi venit abia în plan secund după chestiunea principală dacă este necesară, în sine, reforma acestui domeniu fundamental.

Construcția manipulatorie constă în iritarea afectelor înaintea rațiunii. „Să vezi că nu vom profita nici de asta, căci așa suntem noi…” este gândul primar care îl vizitează pe un cititor obișnuit. Variantele de răspuns indică acele categorii sociale care s-ar opune. Astfel, Inteligența Artificială presupusă doar, este deja acceptată. Este raționamentul „reductio ad absurdum” aplicat în mod pervers și necorect. O filă de presă on-line mi-a deschis, iată, o serie întreagă de deducții, pe care le fac publice acum, chiar la evenimentul generat astăzi de Ziua Justiției, privind realitatea lumii noastre sau fantasmele lumii actuale. Doar acest chestionar și analiza lui din perspectivă silogistică fac o radiografie a iraționalului pe temeiul căruia se construiește ipotetica lume viitoare.

Am pomenit la debutul materialului pregătit pentru astăzi despre, aș zice nu neapărat, acest incident media pentru că el conține în sine modalitatea prin care suntem mereu prinși în firele unor capcane intelective, sub aparența legitimătății consultărilor și a valabilității opiniei publice. Este un procedeu lovit de viciu aici și o întrebare manipulatorie, iar variantele de răspuns au chiar un grad îngrijorător de cinism.

În maniera nebunului care aruncă piatra în apă, devenită metodă consecventă, ne-am văzut deseori în situația de a analiza personalitatea elefantului Hapy, căsătoria dintre un om și o păpușă, paradoxurile de legalitate și paternitate ivite din libertatea alegerii genului etc. Între timp , Europa a emis deja o „Cartă Etică Europeană în privința utilizării inteligenței artificiale în sistemele judiciare și domeniile adiacente” și ne putem aștepta cât de curînd ca acest al doilea creier născut de inventivitatea umană să devină decident în problematica noastră comportamentală din punct de vedere juridic și judiciar.

Aceste consternante problematici care ni se pun în față, fără prealabilă verificare de oportunitate și necesitate logică, ne canalizează energia analitică și se pare că nu mai avem forța de a influența în vreun fel mersul lucrurilor, ba chiar întărim îndărătnicia acelor foruri de decizie care insistă în schimbarea lumii și omului. Mie cel puțin îmi devine din ce în ce mai limpede credința că revoluțiile tehnologice, ca și multiplele idei progresiste ce vor să captureze nevoia spirituală a omului, nu vor mai putea fi controlate sau limitate după vreun tabel de valori etice. Nu vor fi limitate inovațiile IT întrucât domeniul este aproape exclusiv al noii generații care se regăsește profund în aceste procesoare ubicue și necesare activităților și setei sale de nou tehnologic. Dacă însă, vreo minte sau vreo grupare diabolică confiscă idealitatea inventivității tinerești în domeniul tehnic, avem cu adevărat o mare problemă de etică sau chiar de supraviețuire a modelului uman așa cum a fost creat la Facerea Lumii și nu e o glumă.

Trebuie să mărturisesc că anterior studiului dreptului, căruia mi-am dedicat cea mai mare parte din viață, am iubit istoria și am funcționat ca profesor de istorie, iar acest imperiu al poveștilor despre mărire și decădere a rămas printre pasiunile mele intelectuale majore. M-au preocupat momentele de răscruce ale lumii, am fost fascinat de anumite personalități profetice, am învățat să caut structuri conceptuale și ideatice care au generat războaie și revoluții în cunoaștere, am fost fascinat de coagularea unor ideologii politice, ca să nu mai spun de atracția irezistibilă pentru modalitatea unică în care au rezistat instituțiile fundamentale ale științei dreptului, mereu suple și adaptabile, dar neschimbate în esență.

Or, iată ce se petrece cu adevărat grav la acest moment istoric cu ideologia, cu logica juridică consacrată, cu modul de analiză juridică și cu modul de legalizare. O spun cu ceva dificultate, dar o spun cu deplină asumare: DREPTUL sau cel mai măreț edificiu umanist al genialității gîndirii europene/mondiale este atacat în fundamentul construcției sale, în logica aristotelică, tomistă și carteziană care sunt moduri consacrate ale gândirii argumentative recunoscute până în acest veac. Niciodată, dar niciodată, nu a fost asediată logica juridică și dreptul principiilor în această modalitate dispersivă.  Până și cele mai autoritare societăți ivite din ideologii absolutiste și schizoide au lăsat construcția juridică a lumii neatinsă. Legile au fost uneori aberante dar, dreptul niciodată.

Șarpele iraționalului s-a strecurat în limbajul și logica noastră prin abandonul categoriilor gândirii antice. Dacă renunțăm la gen și apoi la diferența specifică dintre indivizi ori comunități, dintre ființe raționale, renunțăm la categoria esențială a individului, și asta este colosal. Schimbăm limbajul, schimbăm esența legii, deci schimbăm viața. Nu ne putem da seama de această realitate decât dacă avem subtilitate și răbdare de a vedea cum se produce schimbarea vieții prin numele pe care îl dăm lucrurilor sau prin numele pe care nu mai avem voie să le dăm pentru identificarea diferențelor  specifice: negru, alb, femeie, mamă, handicap etc. Mă întreb cine a numit această aberație drept corectitudine politică și ce se vrea spus prin această sintagmă? Mie îmi sugerează o stranie apetență pentru absurd cu incidență dirimantă, adică absurdul obligatoriu.

Modificările zilnice pe care le întâlnim în sistemele legislative, în valorile care statuează schimbarea școlii în general, a sistemelor de sănătate, a luptei anticorupție, a habitatelor umane, ar trebui să aibă în spate o ideologie. Schimbăm lumea pentru atingerea unui scop. Socialismul însuși  avea creionat scopul cu tușa groasă a comunismului de aur, fascismul și el, vedea sublimarea modelului arian pur într-o comunitate perfectă. Ce finalitate se dorește prin toate aceste schimbări? Nu găsesc oricât am căutat, și am făcut-o cu asiduitate, ideologia din spatele acestor insistente eforturi de schimbare a lumii cu orice preț. Se uzitează formula neomarxismului, dar ar fi poate necesară o dezbatere serioasă asupra operei gânditorului german și asupra posibilității de însușire terminologică pentru comportamentele actuale din câmpul inovației sociale și lingvistice. Așadar, neomarxism, progresism, lgbd-ism sunt nume fără corp ideatic coerent și fără un program la vedere, deși toți aceștia au chiar mai multe teorii și curente quasi-ideologice, dezlânări ale unui veac concupiscent și deja în van, superficial. Nu avem ce și pe cine să combatem sau cu cine să ne așezăm la o negociere coerentă, luptăm, deja în van, cu niște umbre social-media.

Care sunt până la urmă termenii de fundament pentru noua lume bazată pe știință, pe inovație, pe inteligența artificială, pe discreditarea gândirii clasice, spre ce ne îndreptăm, cum va fi omul în această ecuație a necesității schimbării? Acestea sunt întrebări la care ar trebui să ne răspundă ideologii schimbării, dar cine sunt ei? Nu spun nicio noutate când afirm că, orice ideologie este umbra prelungită a unor personalități istorice.

Cine este artizanul de azi al acestor controversate emancipări și revendicări terminologice? Platon, Toma din Aquino, Rousseau, Montesquieu, Kant, Hegel, Marx au creat sisteme teoretice filosofice, devenite ulterior ideologii confirmate apoi în praxis și acestora le recunoaștem încă influența în construcțiile politice și juridice și astăzi. Dar ei, fiecare, au identificat dreptatea și dreptatea socială ca scop nedisimulat. Toate mișcările de idei ale istoriei au îmbrățișat „pietroaiele” gândirii etice care sunt Binele, Adevărul, Dreptatea și Frumosul. Ideologiile mari, toate, au în spate sisteme de gândire filosofică. Și când spunem sistem filosofic, spunem coerență conceptuală, disciplină a sensului terminologic, spunem cunoaștere și rafinament, spunem totodată ontologie, gnoseologie, estetică, etică, pedagogie, drept și educație.

„Devenirea Spiritului”a lui Hegel își va încheia oare demersul prin ev cu absoluta inteligență artificială care ar tinde, astfel, să se subroge lui Dumnezeu? Mai bine să tăcem, să nu dăm idei revoluționare acestor băieți-fete care să încerce a face imposibilul posibil, adică să facă pe Om creatorul lui Dumnezeu. Ar fi o excelentă teorie post-adevăr care și-ar găsi adepți cu nemiluita, și repede. Vidul ideologic poate da naștere unor muguri noi pentru „capetele fiarei”.

Azi, spuneam, mișcarea aceasta nouă nu are purtători de drapel ideatic și nu își descrie finalitatea, nu are un manifest explicit, programatic. Ca atare, cu mașinațiunile media bine unse, oricine poate capta un întreg capital de solidaritate necondiționată pentru a confisca, printr-o mișcare bine țintită, domenii cheie pentru vreun interes abil strecurat.  Iar dacă ne ajutăm de lectura istoriei, ni se relevă azi fapte care atestă schimbarea polilor de putere ai lumii, după eșecul sistemelor democratice, după fragilizarea temeiurilor lumii așa cum o știm noi.

Subiectul abordat deși pare că intră greu în tema generică dedicată Zilei Justiției, apreciez că este foarte actual. Asta pentru că, nu polii de putere ai lumii ne preocupă, ci destinul Dreptului și destinul dreptății din sala de judecată care sunt în zona noastră de acuitate și interes. Dacă ne pierdem vigilența critică, dreptul clasic va sucomba sub privirile noastre când absurdul va fi fost acceptat ca funcție logică asimilată în corpul legilor, iar excepțiile vor căpăta greutatea regulilor, substituindu-le.

Cât despre vigilența critică, aceasta se pierde la fel de ușor ca în cazul acelui chestionar despre care vorbeam în debutul acestui „cuvânt” dedicat Zilei Justiției. Dacă treci cu lejeritate peste consternarea creată de tema ca atare și dai unul dintre răspunsurile propuse, deja ai consimțit absurdului, chiar dacă opțiunea ta este cu totul în afara orizontului de dezbatere propus, orizont creat în maniera „ochi de igliță” prin variantele perfide de răspuns.

Am adus discuția într-un punct dureros, iar abordarea mea din cadrul temei „Provocările dreptului în lumea contemporană” se dorește a fi dedicată mitului și realității în dreptul contemporan.  Se pare că abia acum ieșim cu toții din  MIT, din povestea incredibilă și perpetuă a dreptății clasice, umaniste, părăsim războiul argumentativ, retorica, ieșim din arena cutremurătoare a confruntării cu arma clasică a logicii și persuasiunii, pentru a ne supune analiticii programative a unor algoritmi.  Simt și chiar cred că ceea ce se întrevede acum, va fi repede deja realitate. Știm cu toții, de fapt, încotro se duce lumea. Lumea asta și-a pus geniul în serviciu propriei capcane, propriei temnițe. În mod liber, și-a regizat nelibertatea. Pigmalion, nebunul îndrăgostit de creația proprie, el este acum lumea toată. Din iubirea lui cu Galateea s-a născut suferința, Pathos, din atașamentul omului față de  procesor se va ivi scrășnetul sclaviei inteligenței individuale.

Dăunăzi încercam să îmi imaginez cum ar fi să fiu judecat de un asemenea sistem de justiție în care se pronunță Inteligența Artificială. Tot ce s-ar ști despre mine și va fi lăsat vreo urmă în sistemul scriptelor informatizate, totul, de la lecturi preferate la fișe medicale și link-uri accidentale ar intra sub analitica unui program pregătit eventual să aprecieze inclusiv dinamica afectelor după receptorii bătăilor de inimă. Totul, de la coeficientul de inteligență la posibilitatea de reabilitare sau de recidivă va fi ulterior contabilizat ca o pecete în fișa mea personală dintr-un server aflat mereu la dispoziția sistemului impersonal.

Poate, o asemenea realitate, să fie ușor acceptată de aceia care se nasc astăzi, dar pentru unul ca mine, care am cărări nenumărate bătute pe drumul instanțelor și am avut insomnii când eroarea umană a condus la o judecată greșită, dar supusă căilor de atac, care am simțit gheara mustrării de conștiință și exaltarea succesului, acestea toate nu sunt de suportat. De o mie de ori îmi este mai dragă posibilitatea erorii, față de cinismul deciziei algoritmice și aș alege bucuros cucuta în locul unei atari judecăți. Suntem, cred, mulți cei care trăim un frison la gândul unei asemenea posibile justiții, unei posibile asemenea lumi. Chiar și așa în preajma dreptății imperfecte cu care am crescut, am fost mereu, în preajma Vieții, a vieții reale și a majestății sale, omul.

Sunt doar câțiva ani de când la pupitru unor manifestări ștințifice ale Uniunii Juriștilor din România spuneam și avertizând că ni se schimbă lumea și iată, suntem pe pragul schimbării. Viața și timpul ne obligă să trecem acest prag și să privim lucizi unde am ajuns, fără regrete, pentru că am fost și noi vii și toate s-au petrecut sub ochii noștri și cu asentimentul nostru expres sau tacit. Zi de zi am achiesat la „ochiul igliței” prin care s-a țesut plasa captivității noastre. Măcar noi suntem conștienți  că rostim și incantăm prohodul vârstei de aur a umanismului.

Să contemplăm cu drag și reverență arhitectura de neegalat a Dreptului la care au pus umărul cei mai mari oameni de cultură ai ultimelor două milenii de istorie. Să dăm laudă bună lui Dumnezeu că am atins și mângâiat paginile celor mai vii tratate de drept civil, că l-am lecturat pe Cesare Beccaria, că am fost epigoni ai lui Cicero care a învățat retorica cu pietricica sub limbă și pleda privindu-se în apa Tibrului, în vreme ce noi, urmașii săi, ne înfoiam în robe în fața oglinzii declamând prin casă, pătrunși de importanța viselor noastre de tinerețe și învățând de la cei mai buni; că  ne-am bucurat cu Gaius și Justinian de codex-uri, că am deprins logica din dreptul canonic, că am reflectat adânc la rezolvarea unor spețe semnificative pentru jurisprudență, că am cunoscut titani ai judecății și apărării, că ne-am contrat în luptă egală, sau nu, cu cei mai subtili acuzatori.

Iată, așadar,  cum văd eu MITUL și Realitatea dreptului contemporan. Părăsim mitul și iată realitatea, cea mai ireală, mai abstractă și mai algebrică dintre toate posibilele realități, creația geniului uman lipsit de dimensiunea harului și iubirii pentru oameni, dar preocupat de control și coerciție, de exactitatea fără cusur a perfecțiunii.

Dar:  dacă în toată această creație inteligentă va exista și cea mai mică fisură, pe acolo va pătrunde LUMINA.  Vă mulțumesc.

Dr. I. Chelaru

Președinte UJR

Discursul Domnului Dr. Marian Enache

– Președintele Curții Constituționale a României –

Stimate domnule Președinte al Uniunii Juriștilor, Ioan CHELARU,

Onorată conducere a Uniunii Juriștilor,

Doamnelor și domnilor profesori și profesioniști ai dreptului

Distinși colegi și prieteni,

Vreau să încep prin a-i mulțumi domnului profesor Ioan CHELARU, președintele Uniunii Juriștilor, și conducerii Uniunii, pentru onoarea pe care mi-au făcut-o de a participa la această reuniune specială care celebrează ZIUA JUSTIȚIEI din România.

Cu acest prilej, vă rog să îmi permiteți să felicit conducerea Uniunii Juriștilor pentru organizarea acestei acțiuni, cât și, în general, pentru dezvoltarea și afirmarea acestei instituții în planul vieții publice și științifice, reușind într-un timp relativ scurt să transforme această entitate într-un veritabil forum al comunității juriștilor din România. Este cunoscut aportul și dăruirea managerială și profesională a domnului președinte Ioan CHELARU și a conducerii Uniunii, care au creat un profil de prestigiu acestei instituții reprezentative și profesionale, reunind exponenții profesiilor juridice și oferindu-le un spațiu publicistic de exprimare și manifestare în abordarea unor teme de interes științific.

Totodată, doresc să îmi exprim satisfacția de a fi împreună cu Dumneavoastră, astăzi, de ZIUA JUSTIȚIEI și de a avea posibilitatea unui schimb de opinii și de încredere într-un cadru colegial și profesional atât de select.

Inspirându-mă din tema generoasă pe care o propune Uniunea Juriștilor, am optat pentru câteva considerații privind Noua eră a dreptului contemporan – digitalizarea, inteligența artificială și dimensiunea umană în procesul digitalizării și implementării inteligenței artificiale. Această temă complexă și de actualitate a făcut obiectul unor analize/ reflecții și cercetări aprofundate la nivel doctrinar și instituțional, fiind o chestiune de interes pentru societatea umană în general și pentru noi juriștii, în mod special.

Opțiunea pentru această temă a fost determinată de faptul că această problematică va deveni din ce în ce mai prezentă în preocupările și activitățile noastre pentru toate categoriile de profesii juridice.

Sigur că nu îmi propun să pun în discuție lucruri absolut noi în acest domeniu, ci voi încerca doar să prezint o sumară evoluție a acestui fenomen și posibilele sale efecte, unele deja obiectivate, altele aflate în devenire.

Noua eră a dreptului contemporan – digitalizarea, inteligența artificială și dimensiunea umană în procesul digitalizării și implementării inteligenței artificiale

Introducere

Dreptul, de-a lungul secolelor, s-a adaptat și chiar a catalizat schimbările sociale, politice, economice și tehnologice. Astăzi, sub impactul digitalizării și al progresului exponențial al tehnologiei, precum inteligența artificială și securitatea cibernetică, se conturează o nouă eră a dreptului, astfel că devine actuală, credem, dezbaterea a două aspecte: în primul rând, cum afectează aceste schimbări substanța dreptului și, în al doilea rând, impactul lor asupra profesiilor juridice.

În timp ce legislațiile naționale și internaționale continuă să se adapteze la aceste noi circumstanțe, apare cu necesitate întrebarea dacă tradiționalele noastre concepte juridice sunt suficient de flexibile pentru a face față noii lumi digitale. Printr-o decizie recentă din anul 2022, Curtea Supremă din Statele Unite ale Americii a subliniat importanța interpretării legii în contextul tehnologic actual. Curtea a afirmat că interpretarea legislației trebuie să țină seama de inovațiile tehnologice, mai degrabă decât de restricționarea acesteia la înțelegerea tehnică existentă la momentul adoptării legii. Această decizie are vocația de a deschide o nouă eră de adaptabilitate a dreptului, care, în esență, recunoaște necesitatea corelării continue a legii la inovațiile tehnologice.

Noile tehnologii au și un impact direct asupra modului în care profesiile juridice sunt exercitate. În ultimii ani, automatizarea proceselor juridice cu ajutorul inteligenței artificiale a devenit o realitate obiectivă. Acest fapt, incontestabil, ridică întrebări despre viitorul profesiilor juridice și despre modul în care această categorie de profesioniști trebuie să se raporteze la aceste schimbări.

La prima vedere, acest lucru ar putea părea alarmant pentru profesioniștii în drept, deoarece automatizarea poate conduce la reducerea rolului uman în procesele juridice. Totuși, este esențial să ne amintim că aceste tehnologii, cel puțin la nivelul actual de dezvoltare a lor, nu elimină necesitatea juriștilor, ci mai degrabă le transformă rolul. În contextul acestei transformări, adaptabilitatea și învățarea continuă sunt de o importanță fundamentală. Juriștii vor trebui să își dezvolte noi competențe pentru a lucra împreună cu inteligența artificială și pentru a înțelege impactul său asupra legii și a jurisprudenței.

Alte provocări cu care se confruntă profesioniștii dreptului juridici în era digitală sunt legate de protecția datelor și securitatea cibernetică. Dreptul la viața privată, garantat de Constituția României la art. 26, este pus sub presiune de dezvoltările tehnologice rapide. Juriștii trebuie să fie pregătiți să protejeze și să apere acest drept în fața provocărilor cibernetice.

O nouă generație de drepturi fundamentale

Evoluțiile tehnologice contemporane generează constituționalizarea unor noi fenomene, relații și procese prin crearea de noi drepturi, de generația a patra, privite în oglindă cu restrângerea exercițiului lor pentru diverse rațiuni, precum sănătatea publică, securitatea națională sau apărarea națională.

În fața dezvoltării fără precedent a noilor tehnologii ale informației și comunicării, este iminentă apariția celei de-a patra generații de drepturi, care ar include dreptul la protecția datelor personale și dreptul la protecția vieții private în spațiul cibernetic sau dreptul la utilizarea inteligenței artificiale etc., această nouă generație de drepturi fiind deja consacrată în constituțiile unor state (India, Brazilia). Emergența noilor tehnologii a impus reglementarea lor și la nivelul legislației României. În acest context, Curtea Constituțională a fost chemată să se pronunțe cu privire la constituționalitatea unor concepte noi precum „dreptul de a fi uitat” (Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014), inteligență și securitate cibernetică (Decizia nr. 70 din 28 februarie 2023) sau migrarea și interconectarea datelor în cloudul guvernamental și protecția datelor cu caracter personal în sistemul de cloud computing (Decizia nr.335 din 14 iunie 2023).

În acest context, trebuie subliniat faptul că utilizarea acestor tehnologii nu poate fi lăsată în afara cadrului de reglementare a dreptului, astfel că această nouă categorie de drepturi trebuie să fie una normativizată și supusă unor limitări predeterminate. De asemenea, pentru a se evita generarea unui risc sistemic cu privire la drepturile și libertățile fundamentale sau la securitatea națională, legiuitorul are competența ca, în situații excepționale, să facă aplicarea art.53 din Constituție în sensul realizării unui control al accesului și utilizării acestor tehnologii. Recent, legiuitorul a modificat Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență în sensul introducerii atacurilor cibernetice complexe, de natură să afecteze infrastructurile critice de interes național, drept cauză pentru instituirea stării de urgență, respectiv de asediu. Astfel, un domeniu care până nu demult era utilizat în mod liber și nereglementat, fiind parțial incriminat doar prin norme de drept penal, a devenit cauză de instituire a unor situații excepționale, cu valențe constituționale.

Este foarte important să reamintim faptul că nu orice măsură sau instituție juridică ce privește noile tehnologii presupune restrângerea exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale, aspect reținut și în jurisprudența recentă a Curții Constituționale (Decizia nr. 70 din 28 februarie 2023, paragraful 147). O asemenea abordare se încadrează în filosofia reglementării noilor tehnologii în scopul protejării unor drepturi fundamentale preexistente, al recunoașterii noilor relații sociale, iar restrângerea exercițiului acestora se poate realiza doar pentru protejarea unor drepturi egale sau mai importante decât cele al căror exercițiu se restrânge, în paradigma principiului proporționalității.

Importanța tratării, din perspectivă constituțională, a extinderii în continuare a noilor tehnologii, deci implicit crearea unor drepturi subiective corelative acestora, determină modificări consistente în planul relațiilor sociale. Se impune ca aceste relații sociale, pe de o parte, să fie reglementate de norma juridică, și, pe de altă parte, să fie evaluate din perspectiva impactului lor asupra altor drepturi și îndatoriri fundamentale preexistente.

Securitatea cibernetică în România

În România, domeniul securității cibernetice a cunoscut un proces sinuos, făcând obiectul mai multor proiecte de lege și obiecții de neconstituționalitate admise de Curtea Constituțională a României. În prezent, regimul juridic general al securității cibernetice în România este reglementat de Legea nr. 58/2023. Conceptul de securitate cibernetică se fundamentează pe următorii piloni:

Securitatea națională a României;
Apărarea națională a României;
Asigurarea rezilienței naționale a statului român: prevenție, răspuns, restabilire, capacitate de funcționare a statului, protecția societății;
Respectarea directivei europene din domeniu;
Prevenirea și combaterea pericolelor la adresa securității cibernetice în sectorul public și privat: actori statali și nonstatali ostili, criminalitate, conflicte și crize.

Curtea Constituțională a stabilit în jurisprudența sa că securitatea și apărarea cibernetică  sunt părți componente ale securității și apărării naționale și au ca finalitate însăși protejarea securității naționale și apărarea națională în spațiul cibernetic (Decizia nr. 70 din 28 februarie 2023, paragraful 41).

Profesiile juridice au conștientizat nevoia creării unui cadru adecvat asigurării securității cibernetice pentru platformele profesionale digitale care aveau menirea să faciliteze exercitarea activității lor, contactul direct între profesioniștii dreptului și cetățeni, precum și integrarea serviciilor juridice tradiționale în spațiul digital național și demersurile guvernamentale de creare a interoperabilității. Astfel, raportat la specificitatea profesiei, securitatea cibernetică nu are doar menirea de a preveni și de a combate atacul, ci și de a asigura confidențialitatea și secretul profesional în relația cu justițiabilii.

În contextul pandemiei de COVID-19, multe jurisdicții din întreaga lume au adoptat proceduri de judecată online și, chiar dacă pandemia s-a încheiat, unele dintre aceste practici continuă să fie utilizate, datorită avantajelor pe care le oferă în ceea ce privește eficiența și accesibilitatea. În Statele Unite ale Americii, Curtea Supremă a permis audieri prin teleconferință pentru prima dată în istoria sa în timpul pandemiei. În Australia, curțile federale au permis audierile de la distanță pentru majoritatea cazurilor, inclusiv cele penale, iar în Regatul Unit a fost implementat un sistem de judecată online care permite audierile video pentru o serie de cazuri civile, de familie și penale. În România, în sistemul judiciar, ședințele de judecată s-au desfășurat online, iar audierile, prin teleconferință. De asemenea, ședințele publice ale Curții Constituționale s-au desfășurat prin participarea online a judecătorilor și a fost dezvoltat și implementat dosarul electronic.

Reglementarea inteligenței artificiale în Europa și în România

Inteligența artificială este un domeniu al științei computerelor care se concentrează asupra creării de sisteme capabile să îndeplinească sarcini care necesită în mod normal inteligență umană. Aceste sarcini pot include învățarea, înțelegerea limbajului, percepția vizuală, recunoașterea vorbirii, rezolvarea problemelor și luarea deciziilor. Ceea ce (încă) nu face inteligența artificială este să manifeste voință juridică, respectiv să genereze, să modifice și să stingă raporturi juridice în scopul producerii de efecte juridice.

Din punct de vedere juridic, definirea și înțelegerea inteligenței artificiale reprezintă o provocare. Deși aceasta poate să efectueze sarcini similare cu cele ale oamenilor, ea nu este guvernată de aceleași principii pe care se fondează inteligența umană. De exemplu, un algoritm de inteligență artificială nu are conștiință sau liberă voință și nu experimentează trăirile umane.

Pe de altă parte, în timp ce inteligența umană este în mod inerent autonomă și are capacitatea de a face alegeri morale, inteligența artificială depinde de codurile și instrucțiunile pe care le primește de la creatorii săi. Inteligența artificială acționează conform unui set de reguli prestabilite și, deși poate învăța și se poate adapta la noi situații, nu poate lua deocamdată decizii cu valoare etică independente.

De asemenea, inteligența artificială ridică și probleme legate de drepturile și libertățile fundamentale. De exemplu, utilizarea acesteia în supravegherea persoanei sau în luarea deciziilor judecătorești poate avea implicații asupra dreptului la viață privată sau a dreptului la un proces echitabil, după caz.

Utilizarea inteligenței artificiale în Uniunea Europeană va fi reglementată de un regulament european, primul act normativ privind inteligența artificială din lume. Ca parte a strategiei sale digitale, Uniunea Europeană intenționează să reglementeze inteligența artificială pentru a asigura condiții mai bune pentru dezvoltarea și utilizarea acestei tehnologii inovatoare.

În ceea ce privește reglementarea inteligenței artificiale prin lege, la nivel național, aceasta are drept premisă axiomatică stabilirea regulilor după care se desfășoară limbajul de programare și rezultatele produse de limbajul de programare. Reglementarea nu se referă la conținutul efectiv pe care un limbaj de programare al inteligenței artificiale îl poate produce, ci la limitele în care poate produce conținutul. Evident, aceste limite sunt și trebuie să fie cele constituționale. Cu alte cuvinte, provocarea reglementării este aceea că limbajul de programare trebuie programat să respecte, spre exemplu, dreptul constituțional la viață, integritate fizică și psihică a persoanei (art. 22 din Constituție). De asemenea, acel limbaj ar trebui setat astfel încât să nu ofere, sub nicio formă, soluții pentru afectarea ordinii constituționale. Se va pune, în mod evident, problema excepțiilor de la regulă, or, în acest caz, acestea trebuie să fie riguros precizate și de strictă interpretare și aplicare, să fie utilizate pentru rațiuni precum apărarea securității naționale, a ordinii publice sau apărarea națională (deci tot în scopul apărării ordinii constituționale) ori în scop de educație și cercetare, realizate în mediu controlat. În acest cadru riguros reglementat, persoana va putea lua decizia de a accesa și utiliza inteligența artificială într-un mod asumat și în deplină cunoștință de cauză. În acest context, „etica în inteligența artificială” se definește ca un set de norme constituționale care obligă limbajul de programare să respecte aceleași drepturi și îndatoriri fundamentale pe care și cetățenii statului respectiv sunt obligați, la rândul lor, să le respecte. De asemenea, având în vedere că, în actualul sistem de drept, doar persoana este titulară de drepturi și obligații, și limbajul de inteligență artificială trebuie programat astfel încât conținutul său să nu producă efecte juridice independent de voința unei persoane.

Substituirea profesiilor juridice de către inteligența artificială

Inteligența artificială a pătruns în numeroase domenii de activitate, inclusiv în sfera juridică. De la analiza și evaluarea documentelor și cercetarea juridică la predicția rezultatelor proceselor și la automatizarea unor procese rutiniere, inteligența artificială are potențialul de a eficientiza multe dintre aspectele practice ale profesiei juridice. Cu toate acestea, cel puțin la nivelul actual de dezvoltare a inteligenței artificiale, ideea că aceasta ar putea înlocui complet activitatea juriștilor este neîntemeiată, iar acest lucru se datorează mai multor motive de natură etică, tehnică și legală.

Deși inteligența artificială a făcut progrese semnificative, are, repet, cel puțin deocamdată, încă limitări tehnice semnificative. Sistemele de inteligență artificială se bazează pe algoritmi și seturi de date pentru a face predicții sau a efectua sarcini, dar acestea pot fi falacioase sau imprecise. De exemplu, în cazul analizei juridice, un algoritm poate identifica tendințe sau modele în deciziile judiciare anterioare, dar nu poate înțelege nuanțele, excepțiile sau complexitatea contextului juridic în modul în care o face un avocat sau un judecător experimentat.

În același context, există și obstacole legale pentru înlocuirea completă a profesioniștilor dreptului cu inteligența artificială. În multe jurisdicții, profesioniștii din domeniul juridic au obligații legale și deontologice față de justițiabili, inclusiv obligația de confidențialitate și diligență, care nu pot fi îndeplinite, până în acest moment, de un sistem de inteligență artificială. De exemplu, avocații au obligația de a asigura confidențialitatea informațiilor, un aspect pe care un sistem de inteligență artificială nu îl poate garanta în totalitate, date fiind riscurile de securitate cibernetică. De asemenea, în cazul unei erori juridice vădite, în cadrul obligațiilor de mijloace, avocații pot fi ținuți responsabili în mod personal, existând o răspundere profesională intuitu personae, în timp ce în cazul inteligenței artificiale, stabilirea responsabilității poate fi o provocare.

Preocupări pentru reglementarea folosirii inteligenței artificiale în activitatea avocațială le regăsim și în România, fiind promovată în acest sens o inițiativă legislativă referitoare la valorizarea limbajelor  de programare în operațiunile specifice profesiei de avocat.

Așadar, se desprinde concluzia că inteligența artificială are potențialul de a transforma multe aspecte ale profesiei juridice, ajutând la eficientizarea proceselor, îmbunătățirea accesului la justiție și oferirea de noi instrumente și capacități pentru profesioniștii dreptului. Cu toate acestea, inteligența artificială este un instrument, nu un înlocuitor, pentru judecățile de valoare intrinseci discernământului uman și pentru cunoașterea rațională care stau la baza oricărei profesii juridice. Prin urmare, în timp ce inteligența artificială poate ajuta la îmbunătățirea eficienței și a eficacității profesiei juridice, nu poate înlocui – repet iarăși – deocamdată rolul central al umanului în interpretarea legilor, aprecierea drepturilor și libertăților și evaluarea etico-morală.

Concluzii

Din perspectiva dreptului constituțional, evoluția tehnologică și ascensiunea inteligenței artificiale reprezintă atât o oportunitate, cât și o provocare pentru întregul sistem de drept. Este neîndoielnic că tehnologia poate contribui la îmbunătățirea eficienței și la extinderea accesului la serviciile juridice.

În ultimii ani, în România a avut loc o adevărată efervescență de reglementare juridică în domeniul noilor tehnologii, ceea ce a creat noi provocări juridice sub aspectul dreptului constituțional. Este o chestiune de timp și de acceptare ca accesul la noile tehnologii să impună apariția unor noi drepturi și libertăți fundamentale.

Trebuie subliniat, însă, rolul exponențial al Curții Constituționale în această ecuație, care, în calitate de garant al supremației Constituției, are sarcina de a structura și integra relațiile sociale ce apar și se consolidează în jurul ideii de tehnologie într-un cadru jurisprudențial coerent și adaptat realității existente, fără ca acestea să afecteze sau să distorsioneze existența și conținutul celorlalte drepturi și libertăți fundamentale.

În concluzie, impactul tehnologiei asupra profesiilor juridice este complex și multidimensional. Pentru a naviga cu succes în această nouă eră, comunitatea juridică va trebui să manifeste deschidere, receptivitate, să înțeleagă potențialitatea tehnologiei, să opereze cu aceasta și să dobândească noi deprinderi tehnice pentru a servi ideea de justiție și valorile ei esențiale, indispensabile unei societăți umane civilizate, în plină expansiune a evoluției sale, prin dezvoltarea științei și a tehnologiilor revoluționare.

*

În încheiere, adresez justiției românești atât în nume propriu, cât și al colegilor judecători de la Curtea Constituțională, cu prilejul ZILEI acesteia, urarea de „La Mulți Ani”, respectul cuvenit și încrederea meritată din partea noastră, a tuturor, pentru îndeplinirea misiunii sale nobile de a înfăptui exigențele unei justiții pentru toți, fără privilegii și fără discriminări. În același timp, omagiem munca și dăruirea profesioniștilor dreptului în realizarea unei justiții drepte în cadrul democrației constituționale.

dr.Marian ENACHE

Președintele Curții Constituționale

Discursul Domnului prof.univ.dr.dr.h.c Ovidiu PREDESCU

– Prim-vicepreședintele Uniunii Juriștilor din România –

Dreptul în fața provocărilor Inteligenței Artificiale

Cea mai importantă descoperire tehnologică în curs este apariţia inteligenţei artificiale (IA) cu aplicabilitate în lumea reală.

Discuţia despre viitorul vieţii cu IA este cea mai semnificativă dezbatere a epocii noastre.

Nimic din ceea ce s‑a întâmplat până acum nu s‑ar putea compara „cu progresul pe care l‑ar putea aduce IA”.

De ceva timp suntem martori, mai mult ori mai puţin avizaţi, ai unei nemaivăzute revoluţii digitale iar „sistemele de IA generează oportunităţi, dar şi riscuri pentru indivizi şi societate”. Așadar, lumea se îndreaptă spre ordinea digitală, care devine un factor determinant al modului în care trăim, în ce credem, ce dorim… și ce suntem dispuși să facem pentru a o obține.

Dacă spațiul digital în sine devine cea mai importantă arenă a competiției marilor puteri, puterea guvernelor continuând să se erodeze în raport cu puterea companiilor de tehnologie, atunci ordinea digitală în sine va deveni ordinea globală dominantă. Dacă se întâmplă acest lucru, vom avea o lume post-Westphaliană – o ordine tehnopolară dominată de companiile tehnologice ca actori centrali în geopolitica secolului al XXI-lea, declara cu drept cuvânt Ian Bremmer, doctor al Stanford University, președintele Eurasia Group și GZERO Media la televiziunea americană TED[1].

Putem spune fără riscul de a greși că ne îndreptăm într-un ritm amețitor către era IA, cu puține răspunsuri și multe întrebări.

Așa stând lucrurile ne aflăm în prezența unor noi și relevante aspecte juridice, tehnologice și existențiale care vor trebui într-un final, prin reglementări și măsuri complexe adecvate, să găsească un răspuns la întrebarea, se pare devenită un laitmotiv al zilelor noastre, și anume dacă IA reprezintă o amenințare pentru societatea omenească sau, dimpotrivă, tehnologia IA aduce un progres colosal pentru viitorul speciei noastre?  Însă, mai înainte de orice, apreciez că IA este un accelerator al istoriei societății omenești poate cel mai important de până acum.

Fără a intra în amănunte, arătăm că progresul excepțional al IA și mai ales apariția și răspândirea pe scară largă a IA generative, au grăbit la nivelul UE preocupările de instituire a unui control etico-juridic adecvat cu scopul de a preveni și combate posibilele riscuri pe care IA le-ar reprezenta pentru specia noastră. Modelul european preconizat de reglementările în curs de dezvoltare în cadrul UE – regulamentul și directiva propuse – prevede o „abordare etică concentrată pe om” și propune drept cheie a problemei „un control uman, sigur, transparent, trasabil, nediscriminatoriu și respectuos cu mediul” (…) După adoptarea și intrarea în vigoare a reglementărilor preconizate în planul dreptului UE se impune ca, pe de o parte, măsurile astfel stabilite să fie însoțite de mecanisme pentru care îndeplinirea lor să devină efectivă, iar pe de alta, să se coordoneze cu cele instituite în alte regiuni ale globului, așa încât să se configureze un răspuns comun, adecvat și coerent la nivel global la această nouă și majoră provocare a întregii umanități”[2].

____________________________________________________________________________________________________________________________

NOTE DE SUBSOL:

[1] George Titus Albulescu, Cine va conduce lumea? Răspunsul este șocant: Următoarea superputere globală șterge lumea unipolară, bipolară și multipolară, disponibil pe https://ziare.com/noua-ordine-mondiala/cine-va-conduce-lumea-urmatoarea-superputere-globala-este-ordinea-digitala-care-va-sterge-lumea-unipolara-bipolara-multipolar-sustine-ian-bremmer-gzero-la-televiziunea-ted-sua-1811029, accesat la 20 iunie 2023.

[2] Mircea Duțu, Inteligența artificială între LexGPT și provocările culturii dreptului,  disponibil pe juridice.ro, accesat la 18 mai 2023.

______________________________________________________________________________________________________________________________

Prin urmare, în ziua de 14 iunie 2023, Parlamentul European a aprobat cu unele amendamente propunerea de regulament european pentru „stabilirea unor norme armonizate privind inteligența artificială”. Această propunere de lege va intra urgent în negocierile interinstituționale, între Parlamentul European, și Consiliul UE, precum și Comisia Europeană.

În plus, concluziile Summit-ului G7 care a avut loc în Hiroshima, Japonia, în perioada19-21 mai 2023, au evidențiat nevoia construirii unei viziuni comune, având în centrul său obiectivul unei IA de încredere, promovată printr-o guvernanță a economiei digitale conforme exigențelor valorilor democratice occidentale.

Așa fiind, liderii celor mai dezvoltate țări din lume, influențați de plănuita și cuprinzătoarea reglementare UE referitoare la IA, având ca vectori principali respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și crearea unor sisteme de IA „fiabile, sigure și nediscriminatorii, indiferent de originea lor”, au analizat oportunitățile și provocările aferente IA generative. În acest context nu e lipsită de importanță teza instituirii unei agenții internaționale pentru IA, globală, neutră, care să se bazeze pe orientarea și participarea guvernelor, cu implicarea corespunzătoare a marilor întreprinderi tehnologice, a ONG, a societății civile în general, a lumii academice și a altor părți interesate.

Totodată, semnalele de alarmă trase de unii directori de companii importante de IA, precum și de prestigioși cercetători ai domeniului nu au rămas fără ecou nici la ONU. Așadar, pe 12 iunie 2023 Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a susținut o propunere pentru crearea unui organism internațional de supraveghere a IA, după modelul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). După ce a subliniat că doar statele membre pot înființa un asemenea tip de organism internațional, Guterres a relevat intenția sa de a înființa cât mai curând un consiliu științific consultativ format din experți în IA și din oameni de știință de la agențiile ONU[1].

Din punctul nostru de vedere, într-un viitor nu prea îndepărtat, ar trebui să existe voința politică necesară pentru elaborarea și adoptarea unor norme de drept european și internațional al IA. În consecință, fenomenul juridic în toate fațetele sale constitutive se află „în fața  unui moment istoric” al dezvoltării sale, semnificativ fiind faptul de a găsi căile, mijloacele și metodele pentru edificarea cadrului juridic cel mai complet și adecvat al domeniului, cheia spre acea IA benefică evoluției speciei umane (GoodIA)[2].

În plus, apreciem că ar fi utilă o tratare și o înțelegere de ansamblu a influenței IA asupra dreptului în deplinătatea dimensiunilor sale. Poate că, în acest sens, nu ar fi lipsită de interes și o abordare serioasă a implicațiilor IA cu referire la cultura dreptului.

Un lucru însă pare a fi cert: schimbarea de paradigmă. Și o întrebare: cum vor reacționa „elitele momentului”, de pe pozițiile pe care le ocupă, în fața beneficiilor și neajunsurilor deopotrivă propuse de modelul IA? Să sperăm că acestea nu vor urmări ca și mai înainte în istoria civilizației adamice păstrarea pozițiilor avantajoase prin supralicitarea unor crize și clamarea obsesivului declin general al societății omenești. Pentru a nu mai fi așa dreptul și cultura juridică trebuie să reacționeze rapid prin reglementări care să facă din tehnologiile IA

___________________________________________________________________________________________________________________________________________

NOTE DE SUBSOL:

[3]Mihai Cistelican, Inteligența artificială alertează ONU: „Clopotele de alarmă sunt asurzitoare!”, disponibil pe https://www.stiripesurse.ro/inteligenta-artificiala-alerteaza-onu-clopotele-de-alarma-sunt-asurzitoare_2952868.html, accesat la 14 iunie 2023.

[4]Pe larg a se vedea ibidem.

____________________________________________________________________________________________________________________________________________

adevărate surse de progres pentru specia umană și să prevină alunecarea acestora în direcții contrare intereselor comune ale umanității prin folosirea abuzivă a lor.

Ne îndreptăm spre un Drept al IA?

Problematica juridică generată de dezvol­tarea IA se extinde din ce în ce mai mult şi devine din ce în ce mai complexă, implicând reacţii pe măsură pentru a ţine pasul cu progresul remar­cabil din ultimele decenii al IA.

Întrebarea firească este dacă acest proces de reacţie, dezvoltare şi adaptare a dreptului în raport cu avansul aplicaţiilor şi implicaţiilor tehnologiilor IA va duce în final la crearea unei discipline noi – Dreptul IA?

Un prim demers în acest sens a fost făcut de unii universitari de renume din Franţa care „şi‑au unit eforturile creatoare aşa încât să studieze, fiecare în sectorul său de competenţă, proble­ma­tica suscitată de dezvoltarea inteliginţei artificiale, iar rezultatele să fie alăturate şi publicate într‑un volum comun sub titlul Droit de l’intelligence artificielle, care a apărut în 2019, urmat de o a doua ediție în anul 2022.

Într‑o primă aproximaţie dreptul inteligenţei artificiale ar viza încadrarea juridico‑instituţională a acestor procedee tehnice pentru a garanta în special eficacitatea, transparenţa şi echitatea utili­zării lor, nediscriminarea, protecţia datelor perso­nale şi a vieţii private în acelaşi context. Este prea devreme de a ne imagina şi a decreta că regle­mentările deja existente în materie ar constitui deja o ramură de drept în sensul său clasic ori că ar trebui să acceptăm cel puţin existenţa unui ansamblu autonom şi coerent de norme juridice specifice. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât între­gul proces implică în sine regândirea de noţiuni şi concepte, prefigurări de principii şi adaptări ale sistemului juridic în întregul şi prin natura sa”[1].

Însuși procesul de edificare a noului drept, care poate să poarte și numele „cel al IA” are particularitățile sale, dar urgența declanșării lui e evidentă. Semnalul în acest sens a fost dat la apelul la un moratoriu de 6 luni vizând cercetările privind sistemele de inteligență artificială mai puternice decât ChatGPT-ul.

Dincolo de atari abordări și evoluții posibile și probabile este de domeniul evidenței că reglementarea constituie singurul levier care dispune de forța și capacitatea necesare spre a încadra eficient problemele determinate de utilizarea IA generativă.

Ce știm acum este faptul că, adoptată sub pretextul concurenței tehnologico-comerciale și de supremație strategică chino-occidentală, reglementarea IA începe, prin urmare, sub forma normelor și standardelor voluntare comune de soft-law, sub presiunea urgenței, ca etapă premergătoare fazei juridice, a reglementărilor de hard-law, care nu poate fi evitată.

În ceea ce ne priveşte considerăm că, pe măsură ce societatea IA va atinge un anume grad de dezvoltare, chiar ajungând la nivelul de inteligenţă conştientă, se va impune cu necesitate crearea unui Drept al IA. Însă, deosebit de important şi de luat aminte pentru viitorul speciei noastre este faptul că atât societatea IA, cât şi dreptul IA nu sunt inevitabile, ci ele sunt produsele deciziilor noastre.

Bineînțeles dacă nu vrem să generăm cea mai mare criză și poate, din  nefericire, ultima din istoria umanității – CRIZA IA.

Prof. univ. dr., dr.h.c. Ovidiu Predescu

Discursul Doamnei Judecător Corina Alina CORBU

– Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție –

–

Domnule președinte al Uniunii Juriștilor din România,

Onorati invitați,

În primul rând, aș dori să mulțumesc Uniunii Juriștilor din România pentru că își urmează în fiecare an tradiția de a celebra Ziua Justiției prin organizarea unei dezbateri de o deosebită relevanță privind prezentul și viitorul profesiilor juridice și, pe cale de consecință, a sistemului judiciar însuși.

Apreciez în mod deosebit ideea de a dezbate Provocările dreptului în lumea contemporană, însă cred că în contextul actual sunt nevoită să mă refer mai mult la provocările imediate ale acestor zile.

Ne aflăm într-o perioadă complicată și cred că niciuna dintre profesiile juridice reprezentate astăzi aici nu poate aprecia că nu ar fi afectată și, probabil, îngrijorată de situația actuală.

Există o intensă stare de tensiune în interiorul corpului judecătorilor, legată de repunerea în discuție a unor aspecte ținând de elementele esențiale ale statutului acestora, și aceasta, practic, imediat după reconfirmarea acestor coordonate prin noile Legi ale justiției adoptate la finalul anului trecut. Așa cum o evidențiază hotărârile luate de adunările generale în ultimele 2 săptămâni, aceeași situație extrem de tensionată se regăsește în rândul procurorilor, dar și a grefierilor și a celorlalte categorii de personal ale sistemului judiciar.

În același timp, sunt sigură că toți colegii avocați prezenți astăzi, precum și consilierii juridici privesc cu îngrijorare evoluțiile din ultimele zile în ceea ce privește, spre exemplu, posibila prelungire a duratei de soluționare a cauzelor, aspect care reprezenta oricum o problemă cronică a sistemului nostru judiciar.

Pentru juriști în ansamblu situația actuală generează neliniște în ceea ce privește cursivitatea procesului de modernizare a justiției ca serviciu public sau de creștere a gradului de coerență și de previzibilitate al jurisprudenței.

Pentru publicul larg, ceea ce se întâmplă în aceste zile sporește gradul de circumspecție și de neîncredere cu care privea deja justiția.

Probabil că unul dintre cele mai grave lucruri care s-au întâmplat în aceste zile a fost dispariția nuanțelor în abordarea chestiunilor legate de statutul judecătorului (de altfel, și cel al procurorului) și contrapunerea sistemului judiciar societății, uitând rolul constituțional al acestuia într-o democrație, și anume acela de garant al libertății. Parafrazând un articol recent al domnului profesor Valeriu Stoica, a proceda astfel înseamnă să deschizi larg pentru viitor calea abuzului și a nedreptății, întrucât istoria a dovedit că și cele mai avansate sisteme de organizare socială au tendința de a derapa de la regulile democratice în lipsa unei magistraturi eficiente, corecte și profesioniste.

Nu o să afirm în fața dumneavoastră că avem o magistratură fără pată, dar pot afirma că este cert că nu vom obține o astfel de magistratură contestând-o permanent și făcându-ne chiar un titlu de glorie din a contesta statutul judecătorului, care, ne place sau nu, este o garanție a independenței acestuia, iar pentru a aprecia importanța practică a acestei valori și influența ei directă asupra vieții oricărui cetățean este suficient să privim spre orice exemplu din lumea civilizată din care facem astăzi parte.

Și pot, de asemenea, să afirm cu certitudine, din ambele perspective pe care mi le oferă legea, de la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, dar și al Înaltei Curți, că, de ceva vreme, magistratura privește cu tot mai multă atenție și cu tot mai multă severitate, așa cum se și cuvine, spre aceia din rândurile ei care nu răspund standardelor de integritate și de competență profesională.

În concluzie, cel puțin în opinia mea, avem puține lucruri de sărbătorit cu ocazia Zilei Justiției din acest an, însă avem cu atât mai multe lucruri la care să reflectăm și să le dezbatem, cu echilibru, cu onestitate și cu deschidere spre a asculta și părerea celuilalt, în special a aceluia care este de fapt destinatarul, obiectul deciziei noastre.

În ceea ce mă privește, cred că avem nevoie, în primul rând, de un dialog mai deschis și mai consistent, de mai multă atenție față de opiniile și de nevoile celuilalt și mai ales de mai multă atenție la modul în care afectăm viața celui pe care îl „judecăm” într-o formă sau alta, dar și pe cei a căror viață, ale căror drepturi fundamentale, sunt legate de existența garanțiilor pentru o judecată dreaptă și imparțială. Și cred că acest ultim principiu ar trebui să fie aplicabil și judecătorului, și procurorului, și unui parlamentar sau ministru și, în general, oricărei persoane chemate să îndeplinească un serviciu public, destinat membrilor societății din care face parte.

Alte lucruri de care avem nevoie, cu toții, cei indicați în cele ce preced, sunt echilibrul, modestia și puterea de a renunța la tentația deciziilor facile și populare în favoarea celor durabile și eficiente.

Dacă e să mă refer la interiorul sistemului judiciar, cred că lucrurile de care avem cel mai mult nevoie sunt stabilitatea, unitatea și solidaritatea. Un judecător, chiar dacă nu trebuie să fie izolat de viața societății din care face parte, trebuie să se poată concentra asupra pregătirii sale profesionale, asupra procesului științific de identificare a celei mai bune aplicări și interpretări a normei de drept, asupra procesului atent și impartial de aflare a adevărului în cauzele ce îi sunt repartizate; atunci când judecătorul este obligat să se orienteze spre ceea ce se întâmplă în spațiul din afara activității sale profesionale directe se pierde deja o parte din calitatea actului de justiție.

Am spus-o și la recentul Congres al Avocaților și o repet astăzi – trebuie să acționăm împreună pentru a reduce deficitul de dezvoltare și de modernizare al sistemului judiciar în raport cu cel din alte state ale Uniunii Europene; cetățenii români trebuie să aibă aceleași drepturi și oportunități din perspectiva acestui serviciu public precum toți ceilalți cetățeni europeni și subscriu cu totul perspectivei actualului ministru al Justiției privind faptul că serviciul public al justiției trebuie să fie unul „prietenos” cu beneficiarii săi, în sensul că trebuie să răspundă cât mai bine așteptărilor acestora.

Însă, așa cum spus-o și cu acea ocazie, în timp ce ne racordăm la discuțiile colegilor noștri europeni despre digitalizare și folosirea inteligenței artificiale, despre justiție ca promotor al evoluției sociale sau despre modalități inovative de asigurare a diseminării și unității jurisprudenței, trebuie să nu uităm că în România avem încă igrasie în multe săli de judecată sau în spațiile de lucru, avem încă munți de dosare cărate la sălile de judecată cu cărucioare de supermarket și avem un deficit major de judecători pe care continuăm să-l adâncim în fiecare zi.

Fie vorba între noi, am văzut în ultimii ani, și mă refer la o perioadă lungă de timp, multe proiecte de lege care își propuneau să corecteze probleme, uneori reale, uneori poate mai puțin, ale sistemului judiciar, dar niciunul care să aibă ca scop să o corecteze pe aceasta.

Or, printre declarații de principiu și obiective strategice, dacă ne uităm la datele statistice privind examenele INM din ultimii ani vom vedea că începem să avem o problemă care va deveni, peste nu foarte mult timp, la fel de mare ca aceea pe care o generează acum ieșirile din sistem – scăderea apetenței absolvenților de drept sau a juriștilor cu o experiență de cel puțin 5 ani către o carieră în cadrul sistemului judiciar.

Am citit zilele trecute un interviu al unui student la drept cu rezultate excepționale, un student care a început Facultatea de Drept cu gândul de a da la INM și, acum, la sfârșit, exclude o carieră în magistratură pentru că, așa cum spune chiar el, „nu merită”, nu merită mai ales din perspectiva atitudinii pe care o manifestă acum statul cu privire la această componentă a puterii sale.

Or, cred că datoria noastră, acum în primul rând în calitate de cetățeni, este să luăm, atât cât mai putem, acele măsuri, necesare și inteligente, pentru a nu ajunge în situația în care această concluzie că „nu merită”, în același timp tristă, dar și greu de susținut că ar fi lipsită de fundament, va fi însușită de tot mai mulți.

Aș vrea să mai menționez un singur aspect. Se spune deseori că sistemul judiciar este unul elitist, care își face propriile reguli. Din nou, nu o să spun că nu există o justificare pentru această evaluare, însă dacă priviți cu atenție ce au făcut mecanismele interne de reglare a magistraturii în ultimii ani, dar și avalanșa de măsuri legislative care au fost adoptate pentru a exclude arbitrariul în această profesie, cred că putem concluziona că s-au făcut lucruri pentru a corecta aspectele deficitare. Remarc cu tristețe că nu am văzut același avânt în a lua măsuri care să păstreze sau să transforme (faceți dumneavoastră propria apreciere cu privire la care verb este mai potrivit) magistratura ca un corp de elită. Or, dincolo de micile înțepături și ironii dintre profesiile noastre, cred că orice avocat din această sală va putea confirma că efortul său profesional în sprijinul clientului va rămâne inutil dacă judecătorul care va soluționa dosarul nu este la rândul său un profesionist adevărat, care să aibă cunoștințele adecvate, echilibrul necesar și să fie independent și imparțial.

Toate aceste cerințe indispensabile sunt asigurate doar prin calitatea procesului de recrutare, formare inițială și continuă, motivare și responsabilizare a judecătorului și, ne place sau nu, în toate aceste etape elementele de statut joacă un rol esențial.

Îmi exprim regretul dacă intervenția mea nu a fost în spiritul unui moment festiv, precum Ziua Justiției 2023.

Din perspectiva instanței supreme, nu există îndoială că performanța profesională a tuturor profesiilor reprezentate aici merită întregul nostru respect și cea mai înaltă apreciere și aș dori să primiți expresia acestora, alături de cele mai bune urări pentru viitor.

Am ales însă să spun în acest context și lucrurile mai puțin plăcute, tocmai pentru că ne aflăm într-un spațiu neutru, dedicat tuturor profesiilor juridice și pentru că aspectele la care m-am referit au impact asupra noastră, a tuturor, dar, mai ales, pentru că este cert că vor avea un impact major asupra cetățenilor pe care, prin jurământul depus, suntem chemați să îi servim.

Vă mulțumesc tuturor pentru atenția acordată și vă urez un eveniment de succes!

 

Discursul Doamnului Prof.univ.dr.habil Bogdan-Liviu CIUCĂ

– Directorul publicațiilor “Dreptul” și vicepreședinte UJR

 

Suntem la fel de puternici pe cât suntem de uniți, la fel de slabi pe cât suntem divizați.”
Ralph Waldo Emerson

Provocări din… interior [1]

Plecând de la tema „Provocările dreptului în lumea contemporană. Impactul asupra profesiilor juridice”, am fost tentat să abordez subiectul din perspective consacrate. Astfel, inițial am fost tentat să analizez efectul globalizării asupra dreptului și al profesiilor juridice.

Am încercat să mă axez pe tranziția de la un regim comunist la statul de drept, să abordez concepte precum: supremația legii, democrație, drepturile omului, cultura juridică, valori europene și să subliniez efectul globalizării și globalismului asupra acestora.

M-am gândit totuși că aceste aspecte au fost îndelung dezbătute, de multe ori prin analize științifice riguroase, iar o reluare a temei nu s-ar justifica.

Am avut apoi intenția să mă concentrez asupra unor „must”-uri contemporane, asupra unor teme la modă precum inteligența artificială și noile tehnologii, încercând să identific efectele implicării acestora în procedurile specifice profesiilor juridice. Chiar dacă tema este actuală și mă preocupă constant, am simțit că o abordare diferită a temei generale este mai provocatoare și poate, de ce nu, utilă!

Am analizat teorii mai subtile, precum fatalismul mioritic specific spațiului național și cum ar putea influența lumea juridică românească o asemenea atitudine. Recunosc, în cercetarea realizată în această direcție am descoperit teorii și conexiuni neașteptate și care generează concluzii ce merită dezbătute cu rigurozitate.

Cu toate acestea, influențat de contextul social al zilelor în care am demarat realizarea acestui material, m-am întrebat dacă și cum, agresivitatea socială, superficialitatea procesului de învățământ și parcurgerea cu celeritate a unor necesare etape de pregătire profesională influențează corpurile profesionale din zona juridică și legislativă și dacă toate acestea nu sunt în sine „o provocare în lumea contemporană”.

Am reluat în acest sens temele pe care le-am mai dezbătut și care mă preocupă în continuare. Mi-am amintit de alte abordări publicate în revista „Palatul de justiție”, articole care analizează impactul în societate a „lipsei de modele” și efectele negative ale conceptului de „fast justice”.

Făcând un pas în plus față de temele rememorate m-am gândit să abordez vulnerabilitățile ce se nasc în interiorul profesiilor și în relația dintre profesiile juridice.

Într-o cugetare celebră Sallustius susținea că „Grație unirii cresc lucrurile mici iar prin dezbinare se prăbușesc cele mai mari.” Încercând o aplicare a acestei ziceri la corpurile profesionale din domeniul juridic, putem aprecia puterea și succesul acestora în funcție de dezbinarea sau unitatea membrilor lor. Chiar dacă este un subiect delicat și rar abordat într-un context precum cel propus de Palatul de Justiție, una din confruntările fundamentale pe care profesiile juridice vor trebui să le depășească este cea legată de rezistența la disoluția existentă și chiar promovată de societate actuală. Plecând de la presupunerea că toți membrii unui structuri profesionale sunt profesioniștii pasionați și îndrăgostiți de profesia lor, m-am întrebat adesea de ce slăbiciunile profesiilor juridice sunt generate mai degrabă din interior decât determinate de factori externi profesiei.

Nu contestăm lupta pentru câștigarea de noi competențe, recunoscută sau nu public, existența între profesiile juridice. Această preocupare există chiar și în condițiile în care fiecare profesie are propriul statut și profil, utilitate proprie și noblețe definită. Cu toate acestea apreciem că într-un mod înțelept, cu o viziune complexă și centrată pe obiective fundamentale, reprezentanții profesiilor juridice au reușit să tempereze elanul învolburat a unor membrii și chiar au reușit să se susțină reciproc în fața unor pericole venite din afara domeniului juridic. Am încercat să răspund acestor întrebări justificând realitatea prin concurența din ce în ce mai agresivă și prin dorința unor câștiguri financiare semnificative și cu orice preț. Chiar dacă acest preț constă în deteriorarea imaginii acelei profesii și în alterarea relației dintre cel ce apelează la serviciul juridic și profesionistul în drept care oferă acel serviciu, concurența fără reguli este o realitate. În relație cu aprecierile de mai sus am în vedere în principal profesiile juridice cu profil liberal. Încercarea de a face această analiză, nu are în vedere acei mulți profesioniști impecabili și majoritari, care suferă sincer și se bucură cu entuziasm pentru fiecare slăbiciune sau succes al profesiei lor.

Într-un proiect al Consiliului Superior al Magistraturii implementat timp de 36 de luni începând cu anul 2018, s-a realizat un interesant ghid de bune practici privind relația sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice. Simpla existență a ghidului, salutară de altfel, confirma existența unei probleme de fond. Materialul propus de CSM aborda principiile și valorile comune ale profesiilor juridice, raporturile dintre profesioniști în cadrul exercitării profesiilor, comunicarea între profesioniști în cadrul sau în afara procedurilor precum și multe detalii privind parcurgerea acelor proceduri în care interacționează juriști din corpuri profesionale diferite. Acest ghid mi-a confirmat existența problemei deja semnalată și recunosc că m-a bucurat sincer preocuparea interinstituțională de se găsi și promova o rezolvare. Încercând să identific și alte preocupări în materie am descoperit câteva cercetări, analize și rapoarte care abordează subiectul și chiar propun unele strategii și perspective. Merită menționat apreciativ în acest context evenimentul organizat de Înalta Curte de Casație și Justiție care în anul 2022 a marcat 160 de ani de colaborare între profesiile juridice. Amintind de Cicero care a emis dictonul latin „Domus iurisconsulti totium oraculum civitatis” (Casa jurisconsultului este oracolul întregii cetăți, Cicero) preocuparea pentru o bună colaborare între profesioniștii dreptului este justificată de nevoia de repere și modele pentru societate. Cred fără nici o îndoială ca bună colaborare interprofesională este benefică pentru fiecare profesie în parte și pentru consolidarea încrederii cetății în justiție și în profesionistul jurist.

Recunosc că studiind acest subiect m-am lăsat copleșit de nostalgia unor vremuri povestite de nobili ai domeniului juridic, vremuri în care judecători, avocați, procurori și notari puteau lega prietenii curate și afișate fără a fi acuzați sau suspectați de intenții umbrite. Am rememorat cu plăcere întâmplări spectaculoase pe care le-am citit în romane, nuvele, și biografii în care profesioniștii mai sus enumerați demonstrau respectul pentru profesie și justiție făcând distincții clare și separând, prietenia de nevoia de realizare a unui act de justiție autentică. M-am întrebat ce s-a schimbat și am realizat ca de fapt întreaga societate s-a transformat, a devenit suspicioasă, agresivă și superficială. Juriștii fac parte din această societate și trăiesc aceleași vremuri tulburi și provocatoare ca toți locuitorii cetății. În mod explicabil trăirile și tendințele societății sunt importate în cadrul profesiilor și influențează relațiile dintre membrii acestora.

Influența unei societăți superficiale poate reprezenta o provocare pentru un corp profesional, context în care depășirea acestei influențe devine esențială pentru utilitatea și succesul profesiei pe termen lung. Prin promovarea valorilor autentice, diversității, colaborării și dezvoltării profesionale continue, un corp profesional poate crea un mediu în care competențele și meritul sunt apreciate, iar rezultatele bune și încrederea sunt obținute pe baza unor abordări durabile și etice.

Încercând să evit pesimismul molipsitor al lui George Enescu care declara că „Ne-am căptușit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea. Ne-am pierdut manierele și educația. Am uitat să ne mai îmbrăcăm frumos și nu ne mai purtăm elegant. Am pierdut, nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spirituală… Suntem departe, foarte departe de ce am fost cândva”, mă străduiesc din răsputeri să păstrez o doză de optimism concentrându-mă cu încăpățânare asupra modelelor ce au fost sau asupra acelora cu care încă am șansa să fiu contemporan.

Reîntorcându-ne la provocările venite din interiorul profesiilor juridice, am descoperit un interesant articol semnat de Lucian Pușcașu publicat în anul 2020 pe platforma semped.ro. În acest material autorul aprecia că „Liderul are printre cele mai importante atribuții dintr-un grup. Probabil cea mai însemnată dintre ele e capacitatea de a asigura coeziunea şi unitatea grupului. Liderul are datoria de a dizolva conflictele şi dezacordurile din interiorul grupului său. Astfel, el creează un nucleu de unitate între toți membrii grupului de care are grijă”.

Aristotel susținea că „cele mai multe dezbinări se ivesc în cetăți din cauza ambiției”, cauza ce ar putea dobândi conotații pozitive dacă aceste „ambiții” sunt canalizate spre realizarea unui scop comun profesional. Încercând să închei aceste sumare observații am realizat că sursa dezbinării este mult mai complexă și provocările generate de contextul social sunt tot mai greu de depășit. Plecând de la dispariția unor generații întregi de profesori cu har, subliniind sistemul educațional precar și de cele mai multe ori mimat, continuând cu accesul discutabil ca procedură în multe profesii juridice, constatând lipsa modelelor autentice, a marilor maeștrii și neexistând o strategie a cultivării respectului fața de profesie și colegi, șirul lung al cauzelor ce contorsionează cetatea aproape că ne face să credem că lupta este pierdută.

Dezamăgirea produsă de aceste constatări mi-a fost alungată din fericire întâlnind, printr-o coincidența ciudată, mulți colegi juriști care ard pentru profesia lor, care luptă pentru coeziunea profesională și care întrunesc toate condițiile pentru a deveni modelele generațiilor de juriști ce vor urma.

 

PALATUL JUSTITIE NR.6 CARE A FOST LANSAT CU ACEST EVENIMENT:

Download Palatul De Justitie Nr.6

La finalul evenimentului a fost lansat numărul VI al revistei de cultură și informare juridică Palatul de Justiție pe care îl puteți răsfoi și electronic