Eveniment -Dezbatere juridică franco-română
2014-11-20
Uniunea Juriștilor din România, împreună cu Asociația Franco-Română a Juriștilor au organizat în data de 20 noiembrie 2014, la sediul U.J.R., dezbaterea științifică având temă „Dialogul judecatorului”. La dezbatere au participat numeroși magistrați de la instanțele din capitală și din țara. Reuniunea s-a bucurat și de prezența Excelenței Sale domnul Francois Saint-Paul, ambasadorul Franței la București, și a domnului Didier Maus, profesor emerit la Universitatea Aix-Marseille și fost consilier de stat, care a susținut și referatul principal al dezbaterii.
Lucrările reuniunii au fost deschise de domnul prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, vicepreședinte al U.J.R. și director al publicațiilor „Dreptul”. Doamnă prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu, președintele Asociației Franco-Române a Juriștilor, a moderat dezbaterea.
În finalul sesiunii domnul ambasador Francois Saint-Paul a conferit gradul „d’Officier dans l’Ordre Național du Merite” doamnei profesor Genoveva Vrabie, președintele Universității „Mihail Kogalniceanu” din Iași. Totodată domnul prof. univ. dr. Mircea Dutu, vicepreședinte al U.J.R., directorul Institutului de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Radulescu” al Academiei Române, a înmânat în numele Uniunii Juriștilor din România Diplomă și Medalia de Merit domnului ambasador Francois Saint-Paul și domnului profesor Didier Maus.