Ieri, 08 decembrie 2022, a avut loc Gala Premiilor Științifice a UJR – ediția 2022, în cadrul căreia Uniunea Juriștilor din Romania, a avut deosebita plăcere de a acorda două premii de excelență pentru două personalități marcante respectiv :

  • Domnului Profesor Andrei Marga pentru întreaga activitate
  • Domnului Profesor Lucian Bercea pentru activități științifice deosebite.

Așa cum menționa Președintele UJR, domnul Ioan Chelaru, la decernarea premiilor „aceste premii sunt premii de suflet ale Uniunii Juriștilor din Romania” iar domnia sa a evidențiat personalitățile celor doi premianți in rândurile care urmează:

Premiul special de Excelență

Domnului prof. univ. dr. ANDREI MARGA (a se vedea LAUDATIO) pentru o viață dedicată apărării și promovării libertății, democrației, demnității și identității naționale românești în lume.

LAUDATIO -PROFESOR UNIV. DR. ANDREI MARGA

Fără nici urmă de îndoială, Uniunea Juriștilor din România cinstește cu precădere ținuta intelectuală a unor aleși ai sorții, oameni cu destine și prestații speciale, cu vocație și dedicați profesiunii, dar mai ales ține să pomenească în analele sale nume și personalități posedate de daimonul unic al modelului emblematic.

Modele sunt, pentru cartea de temelie a Uniunii noastre, acei intelectuali care posedă virtutea rară de a sta fața în față cu propria conștiință în fiecare moment al vieții lor publice. Vorbim despre oameni cu tărie de stâncă și realitatea însăși nu poate fi modificată dacă nu le urmează sfatul, temeiul de gândire, direcția pe care o indică.

Am avut, și avem, cu toții privilegiul de a fi contemporani cu o personalitate publică pe care cultura largă, logica și echilibrul personal dat de o corectă așezare în spațiul argumentativ, ne-au impus-o drept ceea ce numim MODEL de urmat în spațiul public și politic românesc. O personalitate care, în gestica intervențiilor publice, s-a păstrat în echilibru perfect față de orice ideologie deturnată: o logică structurată după interesul național, deloc patetic, deloc naționalist. „Mi-este drag Platon, dar mi-e mai drag Adevărul” pare a fi sintagma antică potrivită prestațiilor și elocinței profesorului universitar Andrei MARGA.

Un om și un destin asupra căruia nu pare să fi lăsat urme plecarea din funcții publice importante; pentru că domnia sa nu poate fi exclus și nici ignorat atunci când își afirmă poziția sau punctul de vedere în afacerile țării. Dumnealui a rămas, așa cum spuneam, stâncă, pentru că activismul său politic nu a fost vreodată cu intenție partinică, ci doar intenția de a ilustra și apăra o convingere, o perspectivă benefică momentului și salutară viitorului.

Profesorul Marga știe din experiența istoriei politice cum stau lucrurile, iar cultura sa mare în domeniu îi conferă autoritatea de a-și spune punctul de vedere, chiar dacă acesta cadrează ori nu poziției oficiale. Cu atât mai lăudabilă este atitudinea de frondă argumentată și sfidarea autorității când la temeiul poziției adoptate stă știința, experiența și patriotismul nedisimulat și curat.

Spuneam, la debutul acestui scurt Laudatio că Uniunea noastră cinstește Omul al cărui daimon îl așază drept MODEL uman de excepție pentru o națiune, pentru o generație cel puțin.

Premiul special de excelență pe care îl oferim azi profesorului universitar Andrei Marga nu privește doar poziția domniei sale în chestiunile arzătoare ale momentului sau ale momentelor ultimilor ani, ci îl acordăm pentru modelul de atitudine și ținută publică a unui intelectual român care a gândit și acționat având patria în suflet.

Memoria ni-l indică și reamintește pe omul care a pus tehnica cercetării logice, cultura politică și umanistă în apărarea imaginii țării, suveranității și independenței sale.

Premiem astăzi Modelul uman și intelectual ANDREI MARGA.

Felicitări, Domnule Profesor MARGA!


Premiul special de Excelență

Domnului prof. univ. dr. LUCIAN BERCEA, decan al Facultății de Drept (UVT) (a se vedea LAUDATIO) pentru coordonarea și editarea volumului de reflecții privind modul în care dreptul este surprins în imagini, Imago iuris. Imaginarul dreptului.

LAUDATIO – PROFESOR UNIV. DR. LUCIAN BERCEA, DECAN AL FACULTĂȚII DE DREPT, (UVT)

Când Arta și Dreptul își dau mâna, rezultatul nu poate fi decât un regal de o înaltă ținută estetică. Imago iuris. Imaginarul dreptului reprezintă o carte-obiect care cuprinde între paginile sale un “potpourri” de eseuri măiestrit scrise de condeiul profesioniștilor Dreptului, juxtapuse unor celebre opere de artă vizuală semnate de mari artiști ai timpurilor trecute sau ai lumii contemporane.

Conceptul în sine presupune o interdisciplinaritate pe cât de rațională și dinamică, pe atât de delicată și avangardistă: Justiția, în esența sa, reprezintă atât una dintre marile valori ale umanității, cât și arta de a distinge între Bine și Rău, așa cum Arta, cu precădere cea vizuală, invită la reflecții asupra acelorași valori fundamentale ale umanității – Binele, Adevărul, Frumosul. Principii inerente Justiției și, implicit, Dreptului.

Unsprezece capitole și un pretext, toate sub bagheta “magicianului” prof. universitar LUCIAN BERCEA, editorul vizionar care a adus la lumină acest proiect temerar. De la Alegorii, Simboluri, Metafore, Instantanee, Geneze și Perspective, până la Judecăți, Construcții, Orizonturi, Sfere și Relații, secțiunile cărții-obiect ne încântă cu o luxuriantă călătorie prin Istoria Artei filtrată prin lentila cristalină a Dreptului.

Capodopere ale artelor plastice construite în jurul metaforei Justiției (sau care sugerează acest concept) au constituit piatra de temelie pe care s-au clădit eseuri superbe, profund filozofice, demonstrând încă o dată că iubitorii Dreptului sunt posesorii unei vaste culturi, cu ramificații în diverse arii, iar gustul lor estetic , precum și dexteritatea lor în a „mânui” instrumentele discursive specifice criticului de artă, îi plasează, absolut legitim, în galeria personalităților plurivalente și a rafinamentului cultural.

Ținuta grafică excepțională a lucrării- o carte cu greutate, atât în sens propriu, cât și în sens figurat – ne obligă, în calitate de cititori, la o anumită reverență: cartea-obiect trebuie citită și vizualizată pe îndelete, cu voluptatea iubitorului de Artă și a pasionatului de Drept.

De la clar-obscurul lui Caravaggio, până la formele abstractizate propuse de Kandinsky, autorii eseurilor ne-au delectat cu rafinate cronici artistice, cu inserții de intertextualitate bine dozate și cu o eleganță a scriiturii demnă de un om de Litere sau de un filosof.

Ca o concluzie în urma lecturii/ vizualizării acestei cărți, eu personal nu pot afirma decât că Lumea Dreptului, cu rigoarea și cerebralitatea sa, poate fuziona, în cel mai fericit mod, cu Lumea Artei, asemenea unei acuarele ale cărei pete de culoare se întrepătrund suav, fără stridențe inutile, pe suprafața albă a colii de hârtie.

Sincere felicitări profesorului -editor Lucian Bercea, autorilor textelor și întregii echipe, tuturor celor care au colaborat în cadrul acestui proiect de anvergură, o muncă titanică ce a dăruit publicului larg această nestemată editorială pe care astăzi o cinstim acordându-i pe deplin merit Premiul Special de Excelență al Uniunii Juriștilor din România.

Aș dori ca această carte-obiect să deschidă apetitul cititorilor atât pentru sfera artelor vizuale, cât și pentru sfera științelor juridice și să devină un precedent de bun augur pentru sectorul aparițiilor editoriale care nu vizează strict segmentul profesioniștilor din anumite domenii, ci și pe acela al unui public mai puțin specializat, dar care este interesat de cultură.</p

Felicitări, Domnule Profesor BERCEA!

By |2022-12-10T09:56:28+02:00decembrie 9th, 2022|
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok