MESAJ –
Către Congresul Aniversar al Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești – „25 de ani de profesie liberală – Autoritate și Responsabilitate în executarea silită”
Când am primit invitația specială de la domnul Președinte Bogdan Maghiar, m-am gândit că poate ar trebui să scriu câteva gânduri despre executarea silită și executorii judecătorești. Apoi, mărturisesc că am început să ezit. Despre ce aș putea să le vorbesc colegilor executori? E un moment aniversar, nu pot să vorbesc decât de bine. Pe urmă au revenit gândurile și semnele de întrebare. Cum ar fi mai bine? Să mă mişc printre textele normative mult prea alambicate și încărcate de excepții la excepții din legislația actuală, să mă refer la istoricul existenței normelor specifice din dreptul roman până la… Codul mondial al executărilor silite actual, atât de discutat și de disputat, sau să scriu despre digitalizarea din ce în ce mai extinsă în profesia dumneavoastră, de IA și consecințele ei… sau să mă refer la oameni ca dumneavoastră cei din sală, la cei care efectiv practicați profesia de executor judecătoresc și trăiți profesional în această zonă atât de dificilă și incomodă a punerii în executare a hotărârilor civile?
Până la urmă, a prevalat sentimentul iubirii față de colegi, față de oameni, față de cei care într-un fel sau altul, slujesc Zeița Justiției și mi-am spus că pentru ei, mai exact pentru dumneavoastră, chiar merită să scriu câteva rânduri. Doar câteva pentru că un text dedicat unei profesii și, în primul rând, oamenilor care o slujesc, practicând-o, nu poate fi decât un omagiu adus celor care, de-o viață sau mai recent, doar de câțiva ani, merită, am spus eu, să le întorc sentimentele de apreciere, afecțiune și stimă.
Nu trebuie să mă întorc foarte mult în timp pentru a mă opri la profesia devenită celebră, numită și în istorie „portărel”, și la colegii care, și înainte, și în prezent, și-au dedicat viața acestei rare și complicate profesii. Ați fost întotdeauna, într-un fel, purtătorii de torță a ceea ce noi, slujitorii dreptului și ai dreptății – magistrați, avocați, notari – încercăm să facem, după puterile ce ne sunt acordate legal.
E un Congres festiv și vă felicit, dar nu pot să nu subliniez că niște profesioniști ca dumneavoastră, dacă vor sau dacă doresc, pot învinge oricând obstacole de genul propriei comodități, lăsând deoparte inerția. De aceea, înțeleg și susțin că fiecare dintre dumneavoastră sunteți o personalitate cunoscută nu numai de cei care existăm pe tărâmul misterios al dreptului, dar poate, mai mult chiar, și de cei care sunt relativ străini de lumea reală a dreptului, de beneficiarii finali ai actului de justiție.
Profesia domniilor voastre nu seamănă cu niciuna dintre celelalte. Aș putea spune că sunteți spaima și groaza celor care au pierdut un proces…Dar, ca să muți hotarul, să iei copilul de la tată ca să îl dai mamei, să smulgi soacra din temelia casei unui ginere gospodar, să bați cu parul un însemn de hotar după o grănițuire, să transpiri sub soarele verii, să îți înțepenească motorul autoturismului pe coclaurile patriei, în câmp, să te bată soarele în cap, să tai lacătul secretului dureros al istoriei unor vieți, să faci vânzări cu strigare, să scoți omul din carnea pământului și dulapul cu blide din bucătăria femeii, să fii afurisit în fiecare ceas al vieții tale, mai nou să vinzi la licitație sau direct fabrici și uzine, cândva gloria acestui popor, asta da profesie! Sigur, așa cum am spus deja, la toate acestea putem adăuga digitalizarea din ce în ce mai intensă și benefică și întărirea pragului de folosință a IA, devenită cotidiană.
Dragi colegi în ale dreptului, lumea justiției a fost cândva un loc relativ prietenos, dar întotdeauna aspru. Stăteam ca oamenii la un pahar de vorbă, ne întrebam unii pe alții despre ce este de făcut, judecătorul intra în biroul avocaților, avocații intrau în biroul judecătorilor, cădeam la învoieli teoretice, ne întrebam despre cum se aplică legea și dacă este bună sau ne-bună și atunci chiar ştiam şi simțeam că legea nu iartă, dar judecătorul da.
Și nu era o lume dreaptă, ci strâmbă aşa cum o văd și o fac oamenii care se preumblă prin judecăți. Iar executorul, asul executărilor era plin de hârtii ca însăși arhiva instanței, mai copleșit de probleme reale decât Icarus de pene și mai actualizat cu IA. În materia executării silite nu era pregătit nimeni să învețe, nici atunci și cred că nici acum nu sunt prea mulți care doresc acest lucru.
Şi apoi, parcă eu însumi, ca avocat, eram de pe altă lume: eu îți văd soluția cu ochii minții și câştig procesul, îi spuneam clientului, dar de-acuma trebuie să mergi ori la executor ori la Dumnezeu să o pună în practică/executare. Le confirmam justițiabililor: ai câștigat, instanța ți-a dat dreptate. Eu mi-am făcut datoria, mai bate de acum matale și la alte uşi. Și erau deseori cuvinte neclare ale minutei, puncte de hotar greşite de o amnezică dactilografă… dar El, executorul judecătoresc, domnia sa le căuta pe locul drept sau stâng al terenului, în deal sau în vale, la Est, la Vest, la Nord sau la Sud, pe arșiță, pe ploaie, pe burniță, primăvara, vara când te sufocă soarele și colbul.
În finalul acestui scurt discurs, mă întorc cu o străfulgerare de gând la amintiri. Pentru cine nu știe, dar vrea să afle, iată: domniile voastre, stimați colegi, sunteți, într-o anumită accepțiune, un purtător de cuvânt al Statului, „portărel” al său – unul corect, simplu, prietenos, profesionist și eu cred că merită să rămână cel puțin așa, dar, vreau să subliniez că, nevoia perfecționării legislației profesionale se simte.
Vă felicit, vă urez sănătate și reușite profesionale continue, gând bun și mulțumim pentru colaborarea fructuoasă și îndelungată pe care o aveți cu noi, la Uniunea Juriștilor din România. Vă mulțumesc!
Președinte UJR,
Dr. Ioan Chelaru