Acordul de colaborare dintre Uniunea Juriştilor din România (UJR) şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR)

UJR News   •   22 Nov. 2019

Vineri, 22 noiembrie 2019, a fost semnat Acordul de colaborare dintre Uniunea Juriştilor din România (UJR) – prin publicaţiile Dreptul – şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR), la sediul din Bucureşti al UZPR.

Prin semnarea acestui document, cele două entităţi au decis să colaboreze, în baza unui calendar elaborat de comun acord, pentru organizarea în parteneriat a unor evenimente şi activităţi, cum ar fi conferinţe, simpozioane, seminarii, sesiuni de comunicări ş.a. potrivit obiectului lor de activitate. De asemenea, au hotărât să participe în comun la evenimente sociale şi culturale specifice, precum şi să se sprijine reciproc în scopul aducerii la îndeplinire în bune condiţii a obiectului lor de activitate. Totodată, UZPR – prin publicaţiile sale – va face cunoscută activitatea UJR.

Din partea UJR acordul a fost semnat de prof. univ. dr. Ovidiu Predescu, vicepreşedinte, director al publicaţiilor Dreptul, iar din partea UZPR de domnul Doru Dinu Glăvan, preşedinte.

By |2019-11-19T22:20:55+02:00noiembrie 19th, 2019|
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok