Uniunea Juriștilor din România si Revista “Dreptul”  transmit un mesaj de sincere condoleanțe în urma trecerii în neființă a domnului prof. univ. dr.  Ion Traian Ștefănescu (03.04.1942-13.03.2020).
Absolvent ca șef de promotie al Facultății de Drept a Universității din București (promotia 1965) și doctor în drept (din anul 1979), cadru didactic al Facultății de Drept din cadrul Universității din București (1965-1989), al Departamentului de Drept din cadrul Academiei de Studii Economice (1994-2011) și cadru didactic asociat – Universitatea „Nicolae Titulescu” si Universitatea „Titu Maiorescu”, București (1994-2011) precum și conducător de doctorat în cadrul Academiei de Studii Economice, specializarea Dreptul muncii (1999-2015), profesorul universitar doctor Ion Traian Ștefănescu a fost un titan al dreptului muncii.
Uniunea Juriștilor din România i-a onorat munca în domeniul dreptului muncii acordându-i premiul special în anul 2017 pentru lucrarea Codul muncii si Legea dialogului social. Comentarii si explicatii și premiul Mircea Manoilescu al UJR în anul 1997.
Ultima întâlnire cu domnul Ion Traian Ștefănescu a fost una cu adevărat emoționantă și specială pentru Uniunea Juriștilor din România, acesta oferind o alocuțiune cu totul deosebită în calitate de invitat special al Premiilor Științifice ale UJR din decembrie 2019.    
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Președintele U.J.R.

Prof. univ. dr. av. IOAN CHELARU

By |2020-03-14T00:00:51+02:00martie 14th, 2020|
Folosim fisierele tip cookie-uri pentru a va oferi cea mai buna experienta de utilizare a website-ului. Navigand in continuare ori ramanand doar pe aceasta pagina va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Daca doriti sa renuntati la acestea, va rugam sa consultati Politica de Utilizare a Cookie-urilor. Anumite parti ale website-ului nu vor mai functiona corect daca stergeti toate cookie-urile. Citește mai mult... Ok